Cum să știm unde să trasăm linia (un fragment din „Curajos în credință”)

Refuzul de a mânca dieta specială care le fusese impusă pare o hotărâre ciudată pentru Daniel și pentru ceilalți tineri evrei exilați. Însă în Vechiul Testament, una dintre trăsăturile distinctive ale poporului lui Dumnezeu erau regulile pe care le țineau cu strictețe cu privire la ceea ce puteau și ceea ce nu puteau mânca și bea. Alegerea alimentară a poporului lui Dumnezeu nu era doar o manifestare externă fără prea multă importanță; era, mai degrabă, o expresie externă a convingerilor lor adânc înrădăcinate despre ce înseamnă să-I aparții lui Dumnezeu.

Având în vedere unde se aflau acești tineri, ceea ce făceau și felul în care erau numiți, ultimul lucru care îi lega de rădăcinile și de credința lor evreiască era mâncarea. Așa că Daniel a spus: „Pot face asta și pot înghiți asta, dar nu pot merge mai departe. Am tras o linie; nu o voi depăși, și mă voi ține de această poziție.”

Fii hotărât, nu nesuferit

Nu-i confundați pe Daniel și pe prietenii săi cu niște instigatori care erau o pacoste continuă. Nu confundați evlavia cu un caracter respingător.

Nu, Daniel s-a bucurat de „bunăvoință și îndurare înaintea căpeteniei famenilor” (Daniel 1:9). Mai târziu, când au stat înaintea regelui, erau, de departe, cei mai înțelepți și mai pătrunzători dintre toți cei care studiaseră împreună cu ei, chiar și față de cei născuți în rândurile elitei babiloniene (versetele 19–20). Erau inteligenți, arătau bine și erau harnici. Ascultau cu atenție, veneau la timp și erau elevi buni. Și totuși, exista un punct peste care nu ar fi trecut.

Aveau un nucleu interior bine definit, iar această tărie le-a dat hotărârea de a adopta o poziție și de a-și asuma riscul de a stârni nemulțumirea regelui (ceea ce, adesea, era echivalent cu moartea).

Criza dezvăluie ce este în noi

O astfel de hotărâre nu apare dintr-un moft. Nu se naște peste noapte și nu se formează abia în momentul încercării. Criza nu creează caracterul, ci îl scoate la iveală. Și, de îndată ce acești bărbați au fost puși în fața unei astfel de situații, au fost gata să spună: „Nu, nu vom ceda.”

Nu lăsați distanța timpului, a culturii și a geografiei să vă împiedice să înțelegeți măreția deciziei lor.

Gândiți-vă ce ispititor trebuie să fi fost pentru acești exilați să-și spună în sinea lor: „Suntem atât de departe de Ierusalim… Lucrurile sunt altfel acum. Timpurile s-au schimbat. Vântul care suflă este prea puternic ca să-i putem sta împotrivă, iar rezistența noastră nu va schimba nimic. Suntem în Babilon și trebuie să ne facem o viață cât mai bună aici. Lucrurile la care au ținut strămoșii noștri… oare mai contează chiar atât de mult?” (Nu credeți că acest mod de gândire a fost specific doar istoriei antice a Iudeii. Este viu și prezent în fiecare generație, inclusiv în evanghelismul contemporan.)

Daniel, Anania, Misail și Azaria au refuzat să gândească astfel. Un pește mort se lasă dus de curent; numai un pește viu poate înota împotriva lui. Tinerii aceștia au fost hotărâți să înoate împotriva curentului. Și-au trasat liniile, știau unde sunt acestea și nu aveau de gând să le depășească.

Găsește tărie în suveranitatea lui Dumnezeu

Cum de au fost acești patru bărbați pregătiți și capabili să își cunoască hotarul, să rămână fermi și să refuze să-l depășească, chiar și sub o presiune pe care cei mai mulți dintre noi abia ne-o putem imagina? Pentru că știau cine este Dumnezeu.

De trei ori, în primul capitol al cărții Daniel, ni se spune că „Dumnezeu/Domnul a dat…”, iar aceste cuvinte sunt cheia pentru înțelegerea întregului capitol. Dumnezeu este în control. El stăpânește marile evenimente geopolitice; invazia și victoria Babilonului au avut loc pentru că Dumnezeu i-a dat biruința lui Nebucadnețar.

Același Dumnezeu care le dăduse mari binecuvântări de-a lungul istoriei lui Iuda și în viața lor era și Cel care le dăduse cotropitorilor biruința. Dumnezeu era responsabil pentru exilul poporului Său; Dumnezeu era responsabil pentru distrugerea templului Său. Nebucadnețar își putea aroga meritul, dar Domnul era Cel care rânduise toate lucrurile. Și tot El este suveran peste relațiile interpersonale și peste desfășurarea evenimentelor din viața fiecăruia.

Acest material este un fragment din cartea Curajos în credință de Alistair Begg. Tot conținutul din carte este folosit cu permisiune, iar acest articol a fost publicat inițial de The Good Book Company.